Comedia este în stilul pieselor bulevardiere franceze si a unor autori precum Pierre Chesnot. O tragedie comică în care patru femei convocate la vila aceluiasi domn, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, se simt trădate în dragoste şi hotărăsc să se răzbune pe Don Juanul necredincios (personajul Marco), sufocându-l literalmente cu dragostea lor.
Aceasta comedie de adulter sau de trădare în iubire, sau de extindere a noţiunii de familie, tratează probleme de fiecare zi, astfel că nu va fi vreodată un spectator (sau spectatoare) care să nu se simtă vesel în mica poveste despre sex. Comedioara te implică pentru că este o „farsă tragică” sau, la fel de bine, o tragedie comică şi nimeni nu este scutit de marea farsă tragică finală. Marco, bogatul Marco, este asaltat de soţii, mirese, logodnice. Cele patru femei care dau buzna în reşedinţa lui Marco, strivind uneori florile îngrijite de paranoicul servitor, sunt cum nu se poate mai apetisante. Clelia – seducătoarea agresivă, Amanda este femeia unduitoare, Stefania – soţia credincioasă, Marisa – seducătoarea adolescentă. Ele îşi propun să se răzbune pe amantul necredincios.
Mentionari in presa:
Opinia de Buzau - Femei frumoase, fuste mini şi dezabie-uri, intrigi amoroase
Cultura Buzoiana - Dezabie-uri fără pic de vulgaritate
“Tango, monsieur” de Aldo lo Castro
Regia: Bogdan GAGU
Distributie: Silvia Gagu, Alecsandra Timofte, Adriana Guluţanu, Andreea Maletici, Alin Brancu, Catalin Stelian, Ciprian Niculaie.
Directorul Teatrului InDart - Dan Simion
Aranjamente muzicale: Dan Simion
Costume/Machiaj: Roxana Lazar
Scenografia: Razvan Plaiasu
Coregrafia: Lucian Stan
Video: Andrei Namolosanu